Atacantul echipei FC Brașov, Romeo Surdu, știe că Iașiul lui Bergodi va veni la Brașov pentru a-și vinde scump pielea. Surdu a declarat că îl cunoaște foarte bine pe Bergodi din perioada în care a lucrat cu el la CFR și știe că acesta va veni sub Tâmăpa pentru 3 puncte, vitale în lupta pentru salvarea de la retrogradare a ieșenilor.
"Sunt bucuros că am câștigat trei puncte la Vaslui. Am dat totul pe teren și am reușit să obținem trei puncte importante. Am spus încă dinaintea meciului că suntem obligați să câstigăm la Vaslui. Dedic acest gol soției și băiețelului meu. Păcat că nu am reușit decât un egal cu Universitatea Craiova. În acel meci meci am pierdut două puncte importante după un joc pe care l-am dominat autoritar. Din păcate, ăsta este fotbalul. O greșeală ne-a costat. Mergem înainte și acum ne dorim să câștigam meciul cu Poli Iași. Știm că ne așteaptă un meci foarte greu. Îl cunosc foarte bine pe antrenorul Cristiano Bergodi din perioada în care am lucrat cu el la CFR Cluj. Cei de la Iași vor veni aici hotărâți să ne pună probleme, mai ales că se află în lupta pentru evitarea retrogradării. Aștept ca suporterii să fie alături de noi, așa cum au fost la ultimele meciuri jucate pe teren propriu. Având fanii alături de noi putem prinde un loc de Cupa UEFA", a spus Surdu pentru site-ul oficial al clubului.
Partida FC Brașov – Poli Iași, din etapa a XXVIII-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER